marți, 12 mai 2009

Campania „Petrolul e al nostru”







Campania „Petrolul e al nostru” a luat fiinţă în anul 2006 din mai multe motive:
- oamenii care au scris istorie pentru Ploieşti au fost îndepărtaţi şi batjocoriţi alături de suporteri
- după ce sindicaliştii Petrom s-au transformat din sponsori în proprietari
- pentru că actuala conducere au dus echipa în alt oraş şi a interzis accesul la meciuri adevăraţilor petrolişti
- pentru că FC Petrolul trebuie să devină echipa Ploieştiului şi joace decât pentru ploieşteni.
- pentru că li s-a luat emblema, sintagma „Lupii galbeni”, culorile şi palmaresul echipei.
- pentru că suporterii s-au săturat de atâţia ani de mediocritate şi hoţie, de blaturi şi de mafia care ajunsese la conducerea clubului

După ce a stâns 15000 de semnături la momentul respectiv, adică în 2006, această mişcare a iubitorilor de fotbal din Ploieşti a pus bazele unei noi echipe care avea să se numească CSM FC Ploieşti, iar mai apoi doar FC Ploieşti. Echipa trebuia să fie a primăriei, dar cererea prin care FC Ploieşti devenea echipa oraşului a fost respinsă, după ce a fost atacată în contencios de catre unul dintre consilierii locali, apropiat al SC FC Petrolul. Astfel, CSM FC Ploieşti a rămas doar sub patronatul lui Ioan Niculaie, nimeni altul decât fostul conducător al Astrei Ploieşti de până la fuziune.

Această nouă echipă a ploieştenilor condusă de Vivi Răchită a luat locul în liga a III-a actulalei Internaţional Piteşti, promovând în primul sezon în liga a II-a şi încheind turul pe locul 3 după Ceahlăul şi Progresul. Suporterii au rămas lângă echipă până în iarna lui 2008, pentru că era Vivi Răchită acolo şi pentru că până la momentul despărţirii de aceasta mergea pe principii asemănătoare cu ale proiectului „Petrolul e al nostru”.

După ce Vivi Răchită a fost alungat de lângă echipă, au plecat şi suporterii care cred că acesta este singurul care doreşte cu adevărat performanţă la Ploieşti.

Niciun comentariu: