joi, 24 septembrie 2009

Avancronică etapa a 7-a


Petrolul Ploieşti - Dinamo II Bucureşti


Înaintea meciului cu Dinamo II, antrenorul găzarilor, Vivi Răchită a ţinut să precizeze: „Am urmărit patru meciuri ale lui Dinamo din acest campionat Şi, la fiecare, au fost folosiţi alţi jucători. Am văzut şi că au schimbat trei sisteme de joc, iar la ultimul meci, cel de acasă, cu Victoria Brăneşti, au evoluat cu trei fundaşi centrali. Dinamo este o echipă pe care trebuie să o învingem. Nu ne putem permite să mai facem vreun pas greşit. Sperăm să mergem din ce în ce mai bine, iar de la iarnă, când vom trage linie, să ne axăm asupra proiectului pe care îl avem. Apoi, din vară, când vom fi cu adevărat proprietarii clubului, să facem ceea ce ne-am propus şi să readucem acestă echipă acolo unde îi este locul”

Lotul Petrolului decimat

Budescu, Cr. Vlad, Şomodean şi D. Chiriţă. Toţi patru au acuzat accidentări în această săptămână. Primul nu s-a antrenat deloc cu echipa săptămâna aceasta, având un program de pregătire special, în timp ce, ceilalţi trei, vor fi recuperaţi până la meciul cu Dinamo II.

Sebastian Steriu pleacă la AC Milan

Un alt jucător din lotul lui Răchită este indisponibil pentru meciul de sâmbătă. Este vorba de juniorul petrolist, Sebastian Streiu. Tânăra speranţă din lotul Petrolului va reprezenta România la Milan Junior Camp, turneu ce se va desfăşura între 26 şi 27 septembrie. La acest turneu vor participa 400 de copii din 30 de ţări. Streiu va pleca la Milano mâine, alături de tatăl său. Şâmbătă se va antrena şi va juca într-una din bazele sportile ale clubului milanez, iar duminică tinerele speranţe din toate colţurile lumii vor asista la partida din campionat a echipei AC Milan cu AS Bari şi vor avea ocazia de ai cunoaşte pe Ronaldinho, Inzaghi, Seedorf sau Gattuso.
Juniorul Petrolului a fost luat la prima echipă de Vivi Răchită în această vară.

Niciun comentariu: