luni, 23 noiembrie 2009

Petrolul la al treilea egal consecutiv



Din păcate pentru suporterii galben-albaştrilor, Petrolul nu a reuşit să treacă sâmbătă de Dunărea Girugiu. Timoraţi şi lipsiţi de inspiraţie în atac jucătorii Petrolului au dominat steril prima repriză, reuşind abia spre final să aibă câteva ocazii la poarta lui Dragne. Managerul Petrolului a făcut două schimbări la pauză aruncându-i în luptă pe “americanul” Dimbi şi pe L. Dumitru fapt ce a impulsionat puţin atacurile petroliste, dar fără a puncta pe tabela de marcaj. În minutul 55 Răchită îi reproşează ceva lui Elek. Acesta îi răspunde nervos şi este înlocuit imediat. Până în final petroliştii s-au regăsit numai în careul oaspeţilor, Budescu şi Cr. Vlad având câteva ocazii mari. Cu cinci minute înainte de ultimul fluier al centralului, Adrian Neagoie este faultat clar în careu. Nu se dă nimic şi meciul se termină 0-0. A treia remiză consecutivă pentru Petrolul în acest sezon. La conferinţa de presă de după meci, managerul Valeriu Răchită a anunţat măsuri extreme după acest meci.

Petrolul Ploieşti: A. Vlad – D. Chiriţă, Şomodean, Cosic, P. Stoica – Neagoie, Cr. Vlad, C. Stoica (’45 Dimbi), Minciună (’45 L. Dumitru), Budescu – Elek (’56 Ţurcan)
Dunărea Giurgiu: Dragne – C. Gheorghe, Ciocârlan, Şanţmare, Damian (69 Tatarciuc), Cojenel (’63 Ochia), Marcu, Matache (77 Stan), Ivaşcă, Iordache, Bălan.
Arbitru: Claudiu Baboia (Bucureşti); Asistenţi: Claudiu Loghin (Paşcani) şi Paul Dimancea (Constanţa)

Niciun comentariu: