vineri, 2 aprilie 2010

Decimaţi, dar motivaţi



Petrolul a luat calea Moldovei astăzi, plecând spre Botoşani, în vederea confruntării de mâine, ce contează pentru etapa cu numărul 22.

Deşi "galben-albaştrii" nu pot conta pe câţiva jucători de bază, managerul Vivi Răchită ţinteşte toate cele 3 puncte. "Mergem la o echipă care joacă foarte bine pe teren propriu, la Botoşani câştigându-se greu puncte. Gazdele au destui jucători cu experienţă, ce au trecut prin eşaloanele superioare, aşa încât, cu siguranţă, nu ne va fi deloc uşor", a spus Valeriu Răchită pentru situl oficial al Petrolului.

"Lupii galbeni" nu pot conta pe următorii jucători:
* Daniel Chiriţă - suspendat după avertismentul din meciul cu Farul, acesta fiind al 4-lea cartonaş galben pentru fundaşul Petrolului.
* Adrian Neagoie - mijlocaşul venit Oţelul Galaţi are probleme la muşchii abdominali şi nu a făcut deplasarea la Botoşani
* Marian Pop - accidentat în primul meci al returului la Stejaru, va lipsi până la finele campionatului
* Adrian Crăciun - atacantulul se antrenează încă separat.
* Marius Şuta, Brandon Dimbi şi Alexandru Brînză nu au prins lotul pentru acest meci.
Pe lângă aceştia, Bozidar Cosic a suferit o uşoară accidentare la antrenamente şi s-ar putea să nu prindă echipa.

Faţă de meciul cu Farul, managerul ploieştenilor poate conta însă pe Constantin Budescu şi Liviu Mihai.

Echipa probabilă:
A. Vlad - M. Tudor, Bozga, Şomodean, P. Stoica - G. Crăciun, Al. Benga, Budescu, Cr. Vlad, L. Mihai - C. Stoica

Niciun comentariu: