luni, 26 aprilie 2010

Octavian Dincuță la un pas de moarte


Fosta mare glorie a Petrolului, Octavian Dincuță, se află internat la Spitalul Județean din Ploiești. Asta pentru că, ieri, a cazut cu liftul de la o înălțime de 5 metri, rănindu-se destul de grav. Căzătura ia promovat lui Dincuță o fisură de femur, o fractură a bazinului și o coastă i-a perforat un plămân. Din fericire pentru acesta, operația suferită imediat după nefericitul accident a fost un succes, starea sa fiind stabilă.
Octavian Dincuță a fost campion al României cu Petrolul în 1966, jucând pentru formația galben-albaștrilor 216 meciuri și inscriind de 35 de ori în prima divizie. Fostul mare mijlocaș al găzarilor a fost integralist la meciul de legendă din data de 12.10.1966, când, fotbaliștii antrenați de Ilie Oană au învins la Ploiești cu 3-1 pe Liverpool. Actualmente, Dincuță (62 de ani) este antrenor principal la Petrolul II.

Niciun comentariu: