miercuri, 22 februarie 2012

România (U21) – Cehia (U21) pe „Ilie Oană”!


Miercuri, 29 februarie, de la ora 17.00, stadionul “Ilie Oană” va găzdui meciul amical dintre selecţionatele de tineret ale României şi Cehiei. Pentru această partidă, începând de luni, 27 februarie, vor fi deschise casele de bilete ale arenei ploieştene (program orele 10.00-20.00), tichetele urmând să coste 10 lei (peluza I şi tribuna a II-a) şi 15 lei (tribunele 0 şi I). Femeile, copiii sub 14 ani (în baza carnetului de elev sau certificatului de naştere) şi pensionarii (în baza talonului de pensie) vor avea acces liber la tribuna a II-a, putându-şi ridica tichetele, de la casele de bilete, în intervalul precizat mai sus. De asemenea, gratuitate vor avea şi abonaţii FC Petrolul Ploieşti, indiferent de sectorul rezervat prin abonament. Accesul pe stadion pentru acest meci se va face începând cu ora 15.30.

miercuri, 8 februarie 2012

Micii petrolişti au câştigat Braşov Indoor Cup.


La sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov s-a desfăşurat turneul Braşov Indoor Cup. La categoria de vârstă "U11", pe teren sintetic, s-a impus Petrolul Ploieşti, după o finală în care a învins pe FC Benţa Braşov, cu scorul de 3-1. În grupe, micii petrolişti au trecut, pe rând, de Zimbru Chişinău, cu 6-1, de Kinder, cu 5-3, şi de FC Braşov, cu 6-2. În sferturi, Petrolul a câştigat, 4-1, cu Odorheiul Secuiesc, iar în semifinală a învins, cu 1-0, pe Universitatea Cluj.
Mihai Niţescu a fost declarat jucătorul turneului, în vreme ce Iulian Ilie a ocupat locul 2 în clasamentul golgheterilor, cu 17 goluri marcate.

Iată şi lotul echipei ploieştene: Alexandru Gheorghe, Eduard Şerban, Vlad Dragomir, Patric Panait, Matei Goruneanu, Ovidiu Costache, Alexandru Braşov, Ştefan Georgescu, Mihai Niţescu, Florin Nicolae, Iulian Drăgoi, Darius Dumitru, Codruţ Marinescu, Iulian Ilie, Bujor Răducanu. Antrenor: Iulian Cojocaru


În cadrul aceleiaşi competiţie, puştii născuţi în 2002 au terminat pe poziţia secundă, după ce au învins, în grupe, pe Juventus Focşani, cu 4-2, Kinder Tg. Mureş, cu 4-2, şi ACS Tâmpa Braşov, cu 2-1. În sferturi, Petrolul a trecut de Gheorghe Constantin Dumitru Piteşti, scor 4-2, iar, în semifinală trupa antrenată de Marius Manolache a câştigat cu 3-1 confruntarea cu CSM Campulung Muscel. În finală, petroliştii au fost învinşi de echipa Liceului Mircea Eliade din Bucureşti, cu scorul de 2-0.

Lotul formaţiei ploieştene: Andrei Stănescu, Costin Drăghici, Ianis Stoica, Andrei Şerban, Mario Bratu, Emanuel Miricioiu, Mihnea Ghinea, Mădălin Florea, Dragoş Mosor, Antonio Popa şi Armand Oţelea. Antrenor: Marius Manolache.